Volumul cuprinde două părţi (fiecare de câte 36
secvenţe): I. Paşii spre splendoare;
II. Starea de splendoare; precedate
de 6 foarte scurte flash-uri
“explicative”, sub titlul Înainte de
cuvinte – nenumerotate; în total, cartea are 384 de pagini. Coperta este
realizată de Dorina Cioplea.
Cartea va apărea întâi în limba română şi apoi va fi tradusă în limba
engleză, pentru o editură americană.
Cei doi autori au publicat fiecare mai multe cărţi,
acum aflându-se la cel de-al treilea moment când elaborează împreună o lucrare
literară.
Iniţierea în splendoare este în fapt un roman,
însă unul special, cu o construcţie aparte, fiind organizat pe secvenţe scurte,
care dau sugestia dinamismului structurilor caleidoscopice, construite pe
simboluri aflate mereu în devenire. Fiecare dintre cele 72 de secvenţe este
întregul roman, in nuce. Cartea e
scrisă la persoana I, doar că “povestitorul” e mereu altul, naraţiunea nefiind
a unuia anume, ci a tuturor.
Iniţierea în splendoare reprezintă o formulă
literară nouă, atât
în privinţa compoziţiei, cât şi ca substanţă. În ansamblul său, Iniţierea în splendoare poate fi o
metaforă a zborului, femeii şi bărbatului fiindu-le în putinţă să-şi survoleze
propria condiţie cotidiană, accesând starea nealterată de a oferi ofrande –
care poate deveni însăşi splendoarea,
atunci când ofranda oferită celuilalt e întregimea propriei fiinţe.
Cartea aceasta este o iniţiere – mai propriu spus: o invitaţie la iniţiere, printr-un
ritual totdeauna unic pentru fiecare, la capătul căruia cel ce se arată
încrezător va ajunge la ţărmurile unui ocean, care este “Sinele său superior”, şi
care în modul cel mai firesc este numit “Dumnezeu din om”. Dacă înţelegem că sinele
este o şansă, atunci El ar trebui să se metamorfozeze îndată în speranţă –
şansa e un lucru pasiv, speranţa e activă. Metamorfozarea Dumnezeului din om în
speranţă poate fi un început, în măsura în care omul conştientizează, dincolo
de datele recunoscute ale creaţiei, că doar el va stabili palierul calităţilor
pentru Dumnezeul din el însuşi – el va stabili ce este inclus acolo şi va
descoperi “cotele tăriei” a ceea ce a descoperit că este inclus acolo. Odată
şi-odată, trebuie să ne luăm inima în dinţi şi să recunoaştem că Dumnezeu nu e
acelaşi pentru toţi, ba chiar nu e acelaşi – de la un moment la altul – nici
pentru fiecare om în parte, căci unul e Dumnezeu pentru cel care refuză pur şi
simplu ideea de splendoare şi altul pentru cel care a pornit spre ea şi a putut
decoperi “cotele tăriei” poate nici măcar sperate înainte.
*
Am gândit apariţia acestei cărţi ca un eveniment complex,
nemairealizat în aceşti parametri până acum în România, în sensul că nu cartea
ca atare rămâne
scopul în sine al promovării. Ci scopul este un nou curent de idei, o nouă spiritualitate,
pentru care – tocmai raportând caracteristicile ideatice ale cărţii la fundalul
realismului cotidian caracteristic acestui moment – Iniţierea în splendoare reprezintă un impuls şi un posibil model.
Astăzi “lumea” se află într-un impas identitar, într-o
fundătură, şi este tot mai expusă faţă de dictatura concretului, a imediatului
suficient. Spuneam că Iniţierea în splendoare
este o invitaţie, un îndemn. Dar cui face ea această invitaţie? Omului deschis să se preţuiască pe sine!
Nu în sensul: “mă preţuiesc pe mine însumi pentru că ştiu să mă descurc în
lumea aceasta”, ci: “mă preţuiesc pe mine însumi pentru că pot să mă ridic
deasupra limitelor condiţiei mele; mă preţuiesc pe mine în primul rând pentru
ceea ce pot deveni” – eu, cel ce sunt, eliberat de eu, cel
ce are.
Iniţierea în splendoare poate fi impulsul spre o
nouă spiritualizare a umanităţii, redescoperită sieşi în ceea ce are esenţial.
Cartea în discuţie – care oferă “soluţii” pentru personajele sale – ar putea fi
momentul de reper iniţial nu asupra faptului că umanitatea a înţeles că se află
într-un impas identitar, ci un reper iniţial asupra faptului că în legătură cu
respectiva constatare, omul se hotărăşte deja să reacţioneze.
Să numim lucrurile corect: aşa cum societatea actuală
reprezintă epuizarea şi falimentul sufletesc al omului, care nu mai este
stăpânul creaţiilor sale, ci devine sclavul lor, fiind neutralizat de ele, la
fel ea consemnează epuizarea şi falimentul literaturii, învinsă deja de
computer, pentru că aceasta a capotat în realismul modelelor repetabile, uitând
că omul este minunat tocmai prin salba unicităţilor sale. Iniţierea în splendoare ar putea fi astfel chemarea spre o
literatură nouă, emanând din fluidul unei noi spiritualităţi, o literatură
descătuşată de curente şi de aşteptări consumate, refuzând previzibilităţile şi
asumarea destinelor minore.
*
Realitatea este următoarea. Omenirea va intra într-o
eră nouă, pentru că, în ceasul al 12-lea, ea nu se va lăsa să moară odată cu
era aceasta. Câţi vor face pasul – e altă problemă. În ceea ce ne priveşte pe
noi, cei care, împreună cu autorii, suntem azi o mână de oameni, ne raliem unui
eveniment important. Noi vom fi cei care, la vremea noastră, ne-am încumetat să
credem că e nevoie de un “impuls”... Ca să dăm un exemplu dintre atâtea
posibile, să ne gîndim că atunci când, în Renaştere, după un lung ev mediu
muribund, Academia florentină dornică de o nouă spiritualizare a oferit ideea
platonismului-umanist, impulsul acesta s-a aflat doar în minţile câtorva
oameni; aceştia s-au întrebat: câţi semeni de-ai noştri, pe care realismul
cotidian i-a făcut atât de suficienţi şi neîncrezători, se vor ralia noilor
idei?, câţi vor ieşi astfel din "pielea lor"?... Rezultatul a depăşit
speranţele acelei “mâini de oameni”. Să înţelegem că astăzi suntem într-un nou
"ev mediu" – al cărui întuneric vine din opţiunea determinismului
meterialist al societăţii umane, din capotarea în cotidian, din sufiecienţa
chemărilor minore...
Este, deci, vremea imperativului unei Renaşteri a spiritualităţii
umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu