Luna cea mai mare

      Ziarele au titrat: „05. 05. 2012, Cea mai mare lună plină!”...

     Ziua a cincea, din luna a cincea, din anul cinci, pentru că 2012 este şi el cinci. 5 mai, sâmbătă. Lună plină – adică rotundă, întreagă, perfectă. Şi totodată aflată la perigeu, la cea mai apropiată distanţă de pământ, căci orbita ei nu este perfect circulară. „Doar” la 356955 km. De aici raritatea fenomenului – să se potrivească a fi şi lună plină, şi la perigeu. I-au spus „Luna cea mai mare”, „Super-Luna”. Fiind cea mai aproape lună plină, a fost şi cea mai strălucitoare. Tehnic vorbind, a apărut a fi cu 16% mai mare decât în mod normal şi cu 30% mai strălucitoare ca de obicei... 

     În seara aceasta am descoperit luna înainte de noapte. Luna albă, cremoasă pe cerul încă alb al zilei, aşteptând să se lanseze în noapte... să strălucească, să fie ea. 

     Ne-am întors cu ochii după soare. Era la locul lui, încă în apus, aprig, neostoit. Văzuse şi el luna, în această splendoare a ei, de rotunjime, de plinătate. O vedea cât era de dornică să lumineze în noapte. O privea, văzând desăvârşirea! Ştia că bărbatul este puterea de a proteja, iar femeia e puterea de a alinta. „Dacă ziua a fost a mea, noaptea i se cuvine ei în întregime!”... Ştia că misiunea lui este să protejeze... desăvârşirea.

     Noi, privindu-i, ne-am dorit ca fiecare să aibă ceea ce i se cuvine. Eram între ei. Luna, în faţa noastră, era palidă de teama de a nu rata nici o fărâmă din ceea ce urma să se întâmple – să fie mai mare decât de obicei, să fie mai strălucitoare. Iar puterea ei de a alinta să crească pe măsură... Când ne-am întors din nou privirea, Soarele se retrăsese în apus, după o zi căreia el i-a dăruit iubire, şi iubirea lui ne-a dat nouă şansa de a fi noi, fără teama că vom rata esenţialul: luna care ne va întregi. Noi, prinşi în lumina de zi, în lumina de noapte. Noi, întregi, strălucind pe bolta destinului nostru...

     Soarele şi luna deodată pe cer n-a fost numai o observaţie astronomică, ci s-a ridicat a fi un simbol pe care l-am asumat. Pentru acea zi, acest simbol a fost cheia noastră de acces spre cotidianul magic. Personajele noastre au şi ele chemarea cotidianului magic. La acesta poţi ajunge în diverse feluri, şi poate ajunge şi fiecare om în parte. Dar în modul cel mai sigur şi mai adânc pot face asta un bărbat şi o femeie care se iubesc peste fire, pentru că în oricare altă tentativă de a prinde magicul omul apare fragmentat, şi numai în iubire intră tot ceea ce îl defineşte: şi sufletul, şi mintea, şi trupul... şi îndumnezeirea.