Am pus aceste cuvinte ca motto cărţii
noastre: „«Dacă nu cunoşti de unde vine dansul, n-ai să poţi dansa». Dacă nu
ştii de unde vine zborul, n-ai să poţi zbura”...
Icar se afla în labirint şi fusese
condamnat să nu-l poată părăsi. Se simţea cel mai nefericit om din lume, şi
gândul acesta nu-i dădea pace. A jurat să n-aibă linişte până nu va găsi calea
de a pleca de-acolo.
Pentru un singur lucru bun putea mulţumi
zeilor: că i-o aduseseră în cale, acolo, în sihăstria labirintului, pe nimfa
Aeia. Se iubiseră cu o iubire despre care ştiau că una mai mare nu poate fi.
I-a mărturisit despre gândul care nu-i dădea pace. Nimfa Aeia voia din toată
fiinţa ei să nu-l piardă niciodată, dar de iubit îl iubea încă şi mai mult.
Atunci i-a vorbit despre zbor. L-a îndemnat să-şi construiască aripi. Şi i-a
spus: „Nu trebuie să zbori, ca să scapi din labirint. Zborul e lucru sfânt –
trebuie să zbori doar de dragul zborului”.
Icar era în al nouălea cer şi s-a apucat
îndată de treabă. Nu-i lipsea râvna, nu-i lipsea măiestria, nu-i lipsea
curajul... credea că nu-i lipseşte nimic.
S-a ridicat sus şi a văzut cum labirintul
rămâne în urmă. N-a mai auzit-o deci pe Aeia, care-i striga cu durere: „Zboară
de dragul zborului!”
Icar simţea că lumea e a lui. Era un
biruitor. Nu-i lipsea râvna, nu-i lipsea măiestria, nu-i lipsea curajul...
şi-atunci a ţâşnit în sus, spre soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu